Inot Sincron - Un dialog despre Fotografie. Fluid, personal si fara imagini.
Voicu Bojan
Gicu Serban
Prima pagina
Povestea cartii
Descarca fragmente din carte
Recenzii
Comanda
Comanda

 

Ce zice lumea?

Nu stiu de ce iti scriu acest mail, dar cred ca ma simt dator sa va multumesc si tie si lui Gicu pentru aceasta carte. Este mai mult un schimb de mailuri facut public - ati permis publicului sa asiste la o discutie personala despre fotografie. E genul de discutii pe care le am uneori cu vreo doi prieteni pasionati de fotografie.

Mi-am insusit destul de bine istoria fotografiei si multe scrieri mai filozofice legate de ea, asa ca Inot sincron este excelenta daca o citesti stiind foarte bine ce reprezinta fiecare nume mentionat acolo si poti sa vezi modul in care voi doi vedeti acele lucruri, modul in care vi le-ati insusit - totul e discutabil si am auzit pareri foarte diferite referitoare la aceleasi subiecte.

Inot sincron arata clar ca miezul e acelasi, indiferent de tabara in care te afli. In fiecare profesionist care se respecta ar trebui sa fie un mare amator. Problemele fundamentale, intrebarile, de ce nu chiar frustrarile sunt aceleasi, iar diferenta e daca treci pragul ala sau nu. Faptul ca va puneti prea multe intrebari in conversatia asta si ca aveti mai multe incertitudini decat raspunsuri precise ar trebui sa fie un exemplu pentru cei care nu-si prea pun intrebari si gandesc "ingust". Poate de-asta pasiunea generala pentru teleobiective.

Mie cartea voastra mi-a starnit pofta de fotografie. Visez la momentul in care voi avea mai mult timp liber, dar nu stiu daca atunci ma voi dedica 100% unor proiecte personale. Nu stiu cum sa inchei. Nu pot sa zic felicitari. Cartea e la fel ca fotografia buna - merge direct unde trebuie, de la sine, nu ridica in slavi autorul. Pare prea sincera incat sa va pot lauda pentru ea.

Mihai Biris
http://www.mihaibiris.wordpress.com
05 iulie 2011
 

Salut ! M-am simtit citind "Înot sincron" lânga voi, am simtit ca undeva într-un spatiu si un timp virtual, inseram si eu pareri umile (sau nu) la dialogul vostru si ca la acest înot sincron eram ca un observator undeva pe marginea bazinului, cu carnetelul de notite, cu privirea atenta si urechile ciulite si din când în când dornic sa comentez un pic pe marginea subiectului. Cartea am terminat-o de citit, dar dialogul se poarta înca în mintea mea. Probabil de aceea uneori e bine sa finalizezi un proiect, o munca sustinuta, etc ca sa poti începe alta si sa nu ramâi într-un perpetuum mobile mental, pe care altii l-ar traduce prin englezescul "stuck" - blocat în gândire.

Asa poate ca ma simt eu acum, prins în gândurile acestei carti din care sincer nu vreau sa ies, nu pot sa ies, ma urmareste oriunde ma duc. În fine, mi-ati redeschis apetitul pentru fotografie, dupa ce am facut o pauza zic eu, lunga.

Gabriel Popescu
08 iunie 2011
 

Am terminat ieri cartea. Mi-a placut ca Gicu era mai direct, tu mai eseistic, e un dialog pe diferite tonuri, dar nu in dezacord, poate si prea repede ati cam fost de acord, desi doar la sfarsit s-au tras concluziile ce se intrezareau, cel putin visavis de idea cartii/tema dialogului: ce e fotografia. Si cum anume un proiect, musai insotit de sinceritate, pasiune si munca poate produce la fotografia cea buna.

Oricum mi-a placut ca fata de orice alta carte despre foto citita de mine in ultimul an, este plina de grijile fiecaruia, imbinata cu viata zilnica, asta cred ca a fost cel mai placut lucru ca si lectura, dar si ca invatatura de gen: viata se imbina cu pasiunea, nu trebuie sacrificata familia ..., apoi deosebit de majoritatea: e sincera. Si deosebita de multe e ca nu discuta tehnica.

Oricum, analogia cea mai la indemana imi e o povestire, in care autorul incearca sa spuna ce il macina, ce simte el despre ceva prin intermediul unor intamplari. Sau o poezie, care cumva vrea sa te faca sa simti, stupid poate ca intentie, esenta a ceva. Si fotografia vrea sa smulga o fasie de esenta a locului, persoanei, situatiei. Cum ajunge fotograful sa faca asta, presupun ca nu e intamplare, ci cum ati povestit in carte - e munca, pasiune si sinceritate - in primul rand fata de el insusi.

Adrian Albu
http://whiteadi.blogspot.com
07 iunie 2011
 

Astazi m-am trezit de dimineata cu gandul ca-ti voi scrie un feedback legat de cartea voastra, care m-a captivat foarte tare. Stii ce antagonism am vazut in carte? Peretele alb,..."dati-mi un perete alb"...si celebrul tablou al lui Caravaggio Acherontia, fluturele negru. Intamplarea face ca am citit recent si cartea aceasta a lui Paraschivescu si mi se pare extrem de interesanta trimiterea la acest antagonism al tau cu peretele.

Poate ar fi util sa "observam"cumva mai bine ceea ce vrem sa fotografiem. Sa compunem foarte atent ceea ce intentionam sa surprindem prin demersul nostru. De multe ori, urmaresc cu uimire diferite persoane care tin in mana aparate foto sofisticate. Chiar ma uit sa vad ce "vaneaza", sa vad si eu ce ar putea incadra pentru a obtine o fotografie. Mi se pare ca fotografia este ca un fel de munca de cercetare si indelunga reflexie, care in final ne incanta cu acele clipe inghetate pentru eternitate.

Calin Niresteanu
06 iunie 2011
 

Cartea a fost ca un film cu o coloana sonora faina (din U2 mi-a sunat mie). Am citit o parte in tren si baiatul care a stat langa mine pana la Sf. Gheorghe tragea cu ochiul… pana la urma m-a intrebat cine a facut poza de coperta.

Ce mi-a placut cel mai mult in carte e senzatia aceea de familiar pe care o imprima: povestile din Sibiu si imprejurimi putem sa le “vad” pt ca acolo am facut facultatea si am ramas cu o nostalgie legata de zona aceea care imi lipseste enorm de cand sunt in Bucuresti. Cred ca pe alocuri nu am putut-o “gusta” total pentru ca nu stiu sa inot.

Eu citesc multa memorialistica, imi plac povestile de viata pentru ca descopar oameni, locuri, pasiuni – Inot este un fel de jurnal ardelenesc la doua maini, a iesit ceva care te atinge si nu pot spune despre multe lucruri asta.

Bianca Chirica
http://www.elefant.ro
05 mai 2011
 

Un amic zicea ca i-a placut mai mult stilul lui Gicu ca e mai putin pretentios, pe cand Voicu sondeaza adancimi, formuleaza complex, e mai filosofic.

In acest aspect as zice ca in carte Gicu Serban e evanghelicul: minimalist, pragmatic, imediat, pe cand Voicu Bojan e catolicul medieval (de ex.) pentru care sunt importante tot felul de detalii, divagatii, edificii, nuante, referiri la bibliografie.

Cred ca in era social media si in perioada postmoderna care favorizeaza relationarea, experienta, povestea, cartea celor doi prieteni pica bine. Impresii strict ca cititor, nu de fotograf.

Vasile Tomoiaga
http://tomoiaga.ro
15 martie 2011
 

"fara poze" ... Fara sa vad nimic! Vestea am primit-o usor descumpanit pentru ca am fost scos din starea mea de confort. Repede am inteles ca lucrul asta este benefic, ca-mi pune la munca imaginatia si ca-mi flexeaza in plus neuronul, important. Cred ca asta este o dovada de incredere acordata cititorului, fara sa-l excluda si sa-i transmita ca doar elita, cunoscutii pot cuprinde textul.

Proiect, pasiune, placerea de a face, sinceritate, cautare, intrebare - pe toate astea le intuiam, nu pot spune ca le stiam, aici le-am gasit la un loc, au legatura si legatura asta este compusa si expusa bine. Este important ca se pune accent pe truda inteligenta, sustinuta si se explica destul de clar ca harnicia de una singura este de evitat.

Cu siguranta lectura asta m-a ajutat sa-mi construiesc o perspectiva mai larga.

Ionut Comsa
http://www.esolutions.ro
14 martie 2011
 

Cel mai rau imi pare ca in carte de foarte multe ori nu recunosc vocea autorilor. ii cunosc personal si stiu ca sint oameni lejeri, normali, si mai ales jucausi. Aceasta ultima proprietate le cam lipseste din carte, unde sint mult mai seriosi si mai cumpatati, citeodata prea elevati, prea academici. Eu nu ma pricep la regulile scrisului, poate ca asa trebuie facut, ca sa corespunzi normelor, sau sa nu fii acuzat ca esti prea banal, prea cotidian, insa mie imi lipseste vocea autorilor, asa directi si haiosi cum ii stiu.

Din ce am citit eu pina acum, este prima carte de fotografie româneasca care promoveaza munca in proiecte serioase in loc de vinatoarea de poze intimplatoare spectaculoase. E adevarat, am citit carti traduse in româna, in care era amintita importanta creatiei constiente, si am citit si carti românesti in care era amintit genul ”eseu”, pe linga genurile ”alb-negru”, ”macro”, ”nud”, ”portret”, adica asa in gluma mai apare pe ici pe colo cite o informatie, dar ca sa fie o carte intreaga care sa promoveze proiectul fotografic construit cu truda, caramida cu caramida, mi se pare un pas important in fotografia româneasca.

inot sincron in loc sa-ti dea retete, te pune sa gindesti. Dar in acelasi timp as putea sa zic si ca inot sincron iti da toate retetele de care ai nevoie ca incepator. Da, pina la urma cartea iti ofera o sumedenie de retete, numai ca ele nu-s cele banale de genul ”pune subiectul in taietura de aur, ba nu, pune subiectul in centru, ba nu, nu respecta nici o reteta”, sint retete mult mai umane si mai complexe, in care cuvintele cheie sint pasiune, implicare, insistenta, rabdare, acceptare, originalitate, autenticitate, respect fata de subiect. Retete, care in primul rind te fac om mai bun, si dupa aceea, implicit, fotograf mai bun. Pentru ca nu putem rupe fotografia de viata noastra. Citind cartea va dati seama de ce.

Cartea ne ofera multe exemple, si nu doar cele foarte cunoscute din fotografia internationala, ci si din experienta personala a celor doi. Trebuie sa recunosc, citeodata ma deranjeaza cind unul dintre ei vorbeste despre o poza, eu simt ca ar trebui sa vad poza, si n-o vad, dar la alte ocazii chiar imi place ca nu vad imaginile, si pot sa-mi imaginez eu ce cred. Oricum, cu sau fara poze, ma bucur ca inotatorii s-au straduit sa ne dea cit mai multe exemple concrete, si n-au ramas doar la discutii filosofice.

Ca sa fiu sincer, cartea imi place si pentru ca ma reprezinta. Valorile pe care le promoveaza sint aceleasi cu valorile pe care ma ghideaza pe mine in momentul de fata, ideile din ea mi-s pe plac aproape toate, de parca ar fi fost scrisa la comanda, fix pentru mine, numai ca am uitat sa platesc pentru munca prestata.

Cea mai importanta virtute a cartii este ca iti face chef de pozat. Citind-o, iti vine sa pui cartea jos, sa iei aparatul si sa te apuci de lucrat la un proiect. Muierea zice ca citind cartea a avut aceeasi senzatie, acelasi dor creativ ca acum trei ani, cind citea cap-coada colectia Lenswork.

Egyed Ufó Zoltán
http://ufo.oskar.ro
28 februarie 2011
 

Inot sincron o carte care pune intrebari, spre osebire de altele care ofera numai raspunsuri.

In plus ea mai are doua calitati: se citeste cu creionul in mana (se poate verifica) si mai are calitatea ca vrei s-o faci si altora cadou, daca nu cumva esti un harciog strangator (cazul meu).

Ion Barbu
http://www.thebarbu.ro
17 ianuarie 2011
 

Dintre putinele carti de fotografie în limba româna scrise de autori români, am remarcat una iesita din tiparele clasice ale celor create de fotografi. Ai zice ca o carte de fotografie fara … fotografii este de neconceput.

[recenzia completa pe blogul lui Marcel Eremia]

Marcel Eremia
http://www.4000dpi.ro
03 ianuarie 2011
 

Din eseul interactiv Bojan-Serban aflam ca a fotografia înseamna o cautare, dar si o cunoastere de „tine însuti’’ mai ales. Pentru toti cei pasionati de fotografie, pentru toti cei care vor citi cartea prezentata acum, pentru toti cei care vor face fotografii frumoase de Sarbatorile de Iarna, iata un set de întrebari care vor genera lumina potrivita în care trebuie facuta si înteleasa Fotografia ca act estetic:

Ce este o fotografie perfecta?
Cine este un fotograf profi?
Poti fotografia „obiectul’’ daca nu-l iubesti?
Cum ne eliberam de imaginea& fotografia kitsch?
Ce însemna „frumosul’’ în fotografie, apropo de filozofia artei?
Care e legatura între fotografie si pictura?
Suntem obsedati de imagine?
Tehnologia ne face mai talentati?
Ce restituie lumii o fotografie?
Care fotografii rezista timpului?

[recenzia completa pe bookblog]

Anca Giura
http://bookblog.ro
31 decembrie 2010
 

Am citit-o pe nerasuflate, e intradevar greu sa o lasi din mana dar si sa o iei, are o sinceritate absoluta care mi-a zguduit si mi-a reasezat toate ideile si gandurile. Multe din temele discutate de voi sunt cele pe care le stiam de la D9 dar felul in care sunt abordate e mult mai percutant. E si foarte personala, dar cred ca tocmai in asta sta valoarea ei, experienta personala e singura care poate sa transmita adevarurile la care ati ajuns.

Mi-e greu sa exprim in cuvinte, de obicei mi-e greu sa exprim cu ce raman dupa ce citesc o carte mai ales cand intelesul cartii e mult peste simpla poveste din ea, iar cartea voastra a ramas undeva intr-un nivel mai adanc unde nu sunt multe cuvinte. Oricum sunt sigura ca voi reveni la ea si ca as recomanda-o oricui vrea sa se apuce de fotografie.

Ioana Maria Rusu
http://ioanarusu.wordpress.com
30 decembrie 2010
 

It was interesting to read these anecdotes about the battle of the tomatoes, the pool incident, or Nora waking up because you find yourself composing pictures in your head - in addition to the motion picture that usually takes place when reading a book. There is a universal experience when you come into the perfect situation to photograph that is probably similar to the inexplicable state you write about. Ultimately, we end up at the point where the journey is the answer.

It is unique, not only in this dialogue style (regarding this subject anyway), but also that it teaches something about being present when shooting - even if that was not the intention. I think more often than not we have shaped our opinions by this "overkill" of imagery about what looks good/bad, what is technically acceptable, blah blah blah...that many times our minds are on "auto-focus", as well as the camera.

At the same time though I think our experience, environment, and state of mind, are constantly changing which ultimately alters our opinion about a single frame, from one moment to the next. One day I am in love with an image and 2 weeks later ask myself what the hell I was thinking? It is the constant game that keeps it interesting.

Some images, however, do stand the test of time and we usually have a gut feeling about those the second they are captured. These images are a result of the aligning of stars/light/shutter/people/ and only sometimes the actual intention to capture it! In this sense, it still is a low-level magic to me. As a whole, this piece of the book is a comforting bouncing back and forth between friends which leaves the reader with a sense of camaraderie. Kind of like when you find out that a stranger went to the same school...

Krissy Taylor, Los Angeles
http://www.tayloredimage.biz
10 decembrie 2010
 

Pâna la urma, cartea “Înot sincron” pare la rândul ei o serie de fotografii dintr-un proiect amplu, imortalizari înghetate ale unor povesti comune. Din momentul declansarii: primele cuvinte asternute pe ciornele de hârtie (desi cred ca autorii au “tras” digital), pâna la închiderea obturatorului: impregnarea iremediabila a tiparului în celuloza, povestile au suferit mici retusuri. La fel ca la orice fotografie “buna”, Gicu si Voicu au revenit pe material: poate au scos din propriile texte mici scame, poate au sub-expus anumite zone pe care le-au “ars”, poate au taiat usor din margini, pentru o încadrare favorabila subiectului. A ramas povestea fidela realitatii? Îi putem “citi” (deslusi) pe Voicu sau pe Gicu fara sa avem puterile paranormale ale clarvazatoarei Mama Omida? O putem face cu usurinta fiindca “Înot sincron” este si o fotografie în oglinda a omului deghizat în fotograf. Pentru ca ce transpare de dupa povestile-fotografii sunt chiar ei – oamenii din spatele aparatului de fotografiat.

Dialogul celor doi e un proiect foto copt la foc mic, nu cu imagini “plesnite” la repezeala, bun prin sinceritatea fotografilor, prin atasamentul fata de subiect. Daca “Înot sincron” ar fi fost scrisa ca o însiruire de enunturi despre temele tratate, ca un best-of de idei, ca spectator/privitor ai fi putut sa te legi de anumite imagini cu care sau n-ai rezonat, sau ai fi ales un unghi mai bun sau poate ai fi schimbat profunzimea. În schimb, având în fata un proiect amplu, bine conturat în jurul întrebarilor majore ale fotografiei, nu ai ce sa-i reprosezi. Închizi cartea si iesi din galeria expusa cu o tolba de întrebari, cu o pofta avida pentru mai mult.

Bogdan Stanescu
http://www.fixpix.ro
29 noiembrie 2010
 

Vroiam sa va transmit, atat cat pot, ca am apreciat atmosfera descrisa in carte si am gasit multe lucruri revelatoare in ce priveste modul in care cineva poate trata si trai fotografia.

Fotografia la care lucrez si cea la care voi lucra, pentru multi, nici nu poate fi numita neaparat fotografie, sau e mai greu inteleasa, dar eu o consider asa. Poate ar fi mai bine sa o numesc 'fotografie regizata', construita, de concept. Desi imi place si fac si fotografie fireasca, de natura, de exemplu sau imagini miscate cu expuneri mai lungi. Oricum ar fi, incerc sa respect fotografia, sa o mentin fara prelucrari (decat minime sau de culoare, uneori) si manipulari (de loc, mai ales) in Photoshop, si totusi incerc sa o fac ireala, diferita.

Nu stiu cat am reusit. Stiu ca Inot Sincron si-a mai mult decat meritat timpul, si al dumneavoastra, mult mai lung in care ati scris-o, dar si al meu, care am citit-o dintr-o suflare.

Am citit-o astfel, pentru ca, desi ar trebui sa nu ma iau asa de in serios, sau sa iau fotografia prea in serios, in detrimentul altor lucruri bune mici si poate mai importante de pe lume, sunt intr-o perioada in care am nevoie de astfel de carti, de astfel de experiente din alteritate.

Daniel Munteanu
http://www.moondash.net
10 noiembrie 2010
 

Citind Înot sincron, mi-am re-asezat în avanposturile gândirii o axioma pe care praful istoriei se încapatâneaza sa se aseze: ceea ce esti precede, defineste întotdeauna ceea ce faci. Nu poti fi un om bun facând masinal niste acte de caritate; nu poti fi un scriitor bun doar umplând la nesfârsit pagini imaculate; aidoma, se pare ca vor sa ne transmita autorii, nu poti fi un fotograf bun „tacanind” numai poze cu locuri exotice si personaje dragute cu o „scula” platita din bani grei.

Jocul mi se pare a fi punctul forte al cartii. Autorii încep cu fotografia si se trezesc taman la bazinul de înot, la piata, în propriile case, în te miri ce alte locuri banale care, aparent, n-au nimic de-a face cu imaginea imortalizata pe film. Baietii astia tin sa ne joace o festa! Dorind ca cititorul sa nu-i ia prea în serios, lanseaza, totusi, si nu de putine ori, idei existentiale, metafizice de-a dreptul.

E o chemare la autenticitate, la o re-descoperire a experientei care valideaza lumea si sinele; o invitatie la vals...Eu si Fotografia, Fotografia si Realul, Eu si Lumea, realitati care, potrivit autorilor, sunt condamnate ad infinitum sa mearga brat la brat.

O carte de idei, o carte patrunzatoare care trebuie citita cu bagajul de prejudecati lasat exact în fata usii, cât mai departe de spiritul cu care ea se cere a fi rasfoita. O carte pe care ori o iei în întregime, nedivizabila, monolitica, ori n-o iei deloc si-o lasi în pace. Daca o deschizi doar pentru „a pescui” ceva din ea, ma tem ca poate fi un fiasco total, o mare deziluzie. Nu e facuta pentru cei ce se satura repede si ciugulesc firimituri. Se preteaza mai degraba insilor cu mintea libera, fluizi, personali si fara imagini...prefabricate.

Ionut Pirtea
http://geopirtea.bloguest.com/
08 noiembrie 2010
 

Mi-a placut dialogul vostru deschis, simplu si la obiect. Rememorarea anumitor intamplari din viata voastra nu a fost de prisos, si nici nu m-a distras de la subiectul discutiei, ba mai mult, pe mine m-a ajutat sa fac niste conexiuni cu unele amintiri personale. Astfel zic ca m-am transpus usor in dialogul vostru si uneori pare ca va aveam in fata, intr-un split-screen in care unul scria, iar celalalt isi retraia clipele la bazin, de exemplu. No, acum cu siguranta asta nu merge pentru toti cititorii, insa dialogul vostru are puterea de a deveni interesant pana si pentru cei ce nu simt vibratia fotografiei, deoarece arata, printre altele, cum poti deveni mai sensibil fata de realitatea in care traim.

Am savurat bine, avand grija sa dozez ideile si sa reflectez asupra lor cu atentie, insa mi-e un pic cam greu sa-mi dau drumul a vorbi despre fiecare idee dezbatuta de voi in parte. Cu toate astea, iti pot spune acum ca discutia dintre voi e ceea ce imi lipsea mie in acest punct al relatiei mele cu fotografia. In acelasi timp, nu stiu cum s-a facut, dar in tabara de la Posmus am inceput deodata sa ma gandesc foarte intens la rolul fotografiei in viata mea, asa cum nu am facut-o pana acum...

Adrian Oprea
http://www.tessellatedphoto.blogspot.com
07 noiembrie 2010
 

Stiu ca o carte nu se judeca dupa coperta, la fel cum oamenii nu se judeca dupa îmbracaminte, însa tot ce scrie pe coperta s-a dovedit a fi adevarat. E un dialog fluid, personal si fara imagini, altele decât cele care reies din text. Mi-au placut mai mult partile personale, povestile de la bazin, de la Maguri, Alun, Gradina Zoologica Turda, etc.

Gicu se îngrijoreaza degeaba în privinta "exprimarilor limitate"; am citit foarte usor partile scrise de el. Când esti sincer nu prea ai cum s-o dai în bara. Voicu m-a cam ametit pe alocuri, nu pentru ca n-ar fi sincer, ci pentru ca asa scrie el uneori, ametitor. Dar m-a facut sa râd, nu odata.

Nu am asteptat raspunsuri de la aceasta carte. Am citit-o doar pentru ca eram curios ce aveati de spus. M-a lamurit cum stau lucrurile cu fotografia? Nu. Nici nu ar avea cum. Fotografia e doar un alt mod de a ne pune întrebari despre viata si despre lumea în care traim. Nu ofera raspunsuri complete, nici certitudini matematice. M-a lamurit aceasta carte despre cum sa fac fotografii mai bune? Poate, dar asta depinde exclusiv de mine. Sunt de acord cu tot ce-ati scris? Nu neaparat. M-a ajutat sa va cunosc mai bine? Cu certitudine. As reciti cartea? Poate, cândva peste ani. As recomanda-o altora? Cu siguranta.

Oricum, va multumesc pentru ca ati scris o carte sincera despre fotografie. În limba româna. E un vid informational în privinta asta. Dar începe sa se umple, în ritmul unei broaste testoase.

Gelu Lupas
http://devnull.ro
06 noiembrie 2010
 

Mi-am dat seama citind cartea ca eu nu as fi in stare sa port un dialog despre fotografie asa cum faceti voi. Uneori stau sa ma minunez de unde le scoateti. Daca maine ar trebui sa port un dialog cu cineva despre fotografie, nu as sti ce sa zic. Intrebarile primordiale au ramas aceleasi: ce este fotografia, de ce o facem, de ce ne pasa de ea, de ce ne tine in priza...etc. Si mai nou am adaugat o noua intrebare: ce naiba stiu eu despre fotografie?
Nu imi plac momentele in care descrieti pozele despre care vorbiti. As vrea sa le vad. Bine o parte dintre cele despre care vorbiti le-am vazut dar pe celelalte imi este greu sa mi le imaginez. Cartea este destul de intima, ati avut ceva curaj sa spuneti atatea despre voi.

Am vazut pe net ca multi zic ca au citit cartea pe nerasuflate. Eu nu pot sa fac asta. E foarte multa informatie si este greu de
procesat. Imi place sa savurez si sa diger ce citesc.

Ciprian Ortan
http://picasaweb.google.com/ciprian.ortan
03 noiembrie 2010
 

Inot sincron e o carte ca multe dintre fotografiile de care stim ca nu pot schimba lumea, dar vor fi privite cu si mai mare placere peste ani. Dialogul vostru a generat multe fraze, idei, opinii pe care multi dintre fotografii mai ginditori din Romania le-au gindit sub o forma sau alta, dar nu neaparat le-au si spus sau scris. Sau daca nu le-au conturat in scris, le-au avut in minte. Faptul ca am rezonat cu multe din cele citite m-a surprins si mi-a placut.

Relatia buna cu fotografia e o intimitate in continua desfasurare si ramine sa apreciez curajul de a va descrie experientele personale in carte. Sper ca orice critica pur subiectiva sa stea departe de voi, pentru a va pastra la fel de inovativi si echilibrati.

Cred ca nu ati dorit sa scrieti o capodopera si asa ramine de apreciat sinceritatea si constructia cartii. Inot sincron e o carte pe care o plac si pe care am recomandat-o catre cei ce sunt interesati de fotografie, ca un ghid de crescut si de supravietuit in Romania fotografica. Cu consacratul sa se descurce fiecare.

Cornel Brad
03 noiembrie 2010
 

Ati scris bine, se vede ca ati pus suflet. Se poate ca la viata mea sa fi citit prea putin dar nu am reusit sa incadrez cartea clar in vreun fel anume de scriere. Ati trecut de la un subiect la altul, de la fotografie la vietile personale, intr-un ritm usor ametitor dar inedit si placut (moale e cuvantul pe care-l folosesc eu sa descriu situatii din astea indescriptibile).
M-am regasit atat de mult in ce ati scris. Mi-am regasit sperantele, framantarile, temerile, dorintele, implinirile si am inteles ca-s normal (sau ma rog anormal ca voi, depinde de perspectiva). Am recunoscut (mie insumi) ca nu vreau sa ma las de facut poze, ca-mi place, ca pot sa fac asta fara sa trebuiasca sa ajung celebru, ca viata e faina si e frumos sa fac ce-mi place. M-ati inspirat, mi-ati dat putere energie si, ca de obicei, m-ati ajutat sa ma relaxez din incrancenarea mea sufleteasca.

Liviu Faur
http://www.solutiata.ro
28 octombrie 2010
 

Acum ca am terminat cartea (dintr-o suflare), pentru ca mi-a fost permisa intrarea intr-un cadru atat de intim, voi scrie acest mail adresandu-ma cu tu, Gicu. Cunoscandu-te din scurte si rare interventii pe badorgood, mi-am format o parere/preconceptie tare eronata despre tine.
Si m-ai surprins. Scrii tare bine, Gicule. Nu “specialist” dar bine. Ridici perfect mingile la fileu, pui intrebarile asa cum trebuiesc puse, si asta face treaba. Cartea e placuta. Ciudat este ca citind gasesc intrebarile mele in ea, si ma gandesc cum de le stiai si tu?
Partea tare a ei, pentru mine, este ca ma dojeneneste intr-o forma subtila, aratandu-mi cate n-am vazut, si mai ales cate n-am citit. Cred ca m-am oprit de 100 de ori sa caut portofoliile celor enumerati sau amintiti in carte, sa le salvez urmand sa le privesc la final. Asta e bine.
E si rau ca nu are retetele pentru fotografia memorabila, mai e rau ca vorbeste prea mult despre Bumbut, ca aflu din ea ca imbatranesc, in loc sa cred ca uitatul e de fapt semn de genialitate. O pun bine sus in raft, o sa o mai citesc cand mai uit din intrebari.

Daniel Tobosi
http://badorgood.com/membri/daniel_tobosi/fotografii
27 octombrie 2010
 

Pentru mine o carte este buna sau nu, in functie de modul in care ma face sa discut cu ea, sa intru in paginile ei, sa o traiesc. Citind Inot Sincron, m-am trezit vorbind cu mine insumi si cu cei doi fotografi, continuandu-le ideile sau luptandu-ma cu ele. M-am trezit rememorand propriile mele amintiri, uneori foarte asemanatoare cu cele povestite de ei, si m-am simtit foarte in largul meu inotand alaturi de ei in toata aceasta conversatie ce are loc in jurul Fotografiei.

Initial am crezut ca este o carte despre Fotografie, insa foarte repede am descoperit ca este mult mai mult. Asa cum fotografia este folosita ca mijloc si ca motiv pentru a descoperi lumea si viata, in dialogul lor, cei doi prieteni o folosesc drept punct de pornire pentru a arunca in discutie subiecte din cele mai diverse, insa toate legate strans intre ele si avand un centru invizibil omniprezent. Totul curge, totul este prins intr-un lant al ideilor si destainuirilor, cu o fluiditate curata, limpede, plina de sinceritate, totul se roteste foarte placut si firesc in jurul unei conversatii foarte vizuale.

Citind Inot Sincron am inteles o data in plus ca fotografia nu este doar imagine, ea trebuie sa fie si gand. A fi un fotograf bun inseamna sa stii sa privesti, insa deopotriva inseamna si sa intelegi ceea ce vezi, si sa-ti placa sa oferi celorlalti gandurile si credintele cele mai personale prin aceasta forma de comunicare non-verbala. Cartea pentru mine este un soi de „making of”, parcurgand-o am avut mereu impresia ca asist la miscarile din culise a tot ce face un spectacol fotografic sa existe – viata interioara a fotografilor insisi.

Personal, cel mai mult mi-au placut amintirile depanate de cei doi fotografi, regasindu-ma ca si copil in multe situatii asemanatoare celor povestite. Stilul dezinvolt, personal, direct, prietenesc, negonflat pentru a face demonstratii de cultura si arta a scrisului, foarte foarte apropiat si cald, m-a facut sa indragesc aceasta carte inca de la prima pagina. Gheorge Serban si Voicu Bojan va invita la un inot sincron impreuna cu ei, si pana la sfarsit ii veti descoperi surprinzator de apropiati voua, ii veti simti ca pe niste prieteni de conversatie si de fotografie.

Viorel Andrievici
http://www.rubinian.com
27 octombrie 2010
 

Am vrut sa spun ca am terminat cartea voastra. Abia astept s-o citeasca un prieten drag – desi mi-e teama ca ii va da apa la moara. Crede si el (cum spuneti in carte) ca un fotograf bun trebuie sa urmareasca un subiect cu anii, cu sinceritate si devotament etc si alte asemenea. Eu judec altfel – adica e foarte frumos ca cineva, de exemplu, sa fotografieze o bufnita de cand s-a nascut, in mediul ei, cu rude, gesturi, mediu inconjurator, pana ajunge la batranete si crapa – insa eu ma pot multumi si cu un instantaneu splendid sau cu un desen cu o bufnita ciufulita sau cu orice care sa-mi sugereze perfect idea de Bufnita, cu toata atmosfera, gama de intelesuri si emotii, fara acel proiect serios documentat.
Iar din ce spune Gicu (sau tu, nu mai stiu), legat de arta contemporana – inteleg ca e pozitia unui om care n-a vazut destul sau pur si simplu nu-l intereseaza – si e ok, la urma urmei nu scrie nicaieri ca trebuie sau nu trebuie sa-ti placa ceva. Pentru mine arta contemporana nu inseamna doar scandal pentru faima si bani (desi stiu bine ca se intampla si asa ceva, peste tot), cum ar fi acel stomac/anus cu mancare si Iisusul din urina. In capul meu arta contemporana se imparte in trei mari categorii: lucrari atat de abstracte incat nu empatizez si nici nu am chef sa le inteleg; lucrari scandaloase la modul gratuit sau de fronda – le numesc putzoisme; lucrari facute de oameni care in anumite dimineti se trezesc cu gandul sa-mi faca mie o bucurie – desi in mod cert nu ma cunosc.

Alina Andrei
http://alinaandrei.blogspot.com
27 octombrie 2010
 

Stiu ca suna ca si cum as fi o femeie emotionata, dar pot sa declar per ansamblu si in detaliu, ca sinceritatea voastra, a amandurora a ajuns pana la mine.
Mi se intampla destul de des sa tresar la cate un rand, doua, trei, zece ... deoarece mi se parea ca undeva, intre urechea stanga si cea dreapta, am avut si eu acel gand, acel "concept legat de fotografie", si desi citeam si citeam, ce imi placea era faptul ca ideea era dusa mai departe. Sunt ferm convins ca nu v-a fost deloc usor sa scrieti, dar pot paria o suma interesanta pe faptul ca v-a fost lejer, si ca v-a facut placere.

Desi cartea este si nu este despre fotografie, cred ca este un exercitiu bun pentru oricine vrea sa intre in aceasta vasta si interesanta lume a fotografilor, deoarece daca o citesti cu atentie, si bagi cat de cat la cap ce scrie in ea, poti sa eviti anumite etape (le putem spune si capcane) in lungul drum spre u n i v e r s a l i t a t e (vorba domnului profesor Horia Tudor), etape care invariabil le vei avea de trecut la un alt nivel – dar putin mai incolo.

Sper ca sa nu-i treaca cuiva prin cap ca citind Inot Sincron va gasi in ea ceva cheie secreta spre mari proiecte, raspunsuri la intrebari personale vechi, trucuri de facut poze bune, sau ceva secrete ale obiectivelor de 1000+ euro... ar fi haios. Este o carte despre oameni, cu oameni scrisa de doi prieteni onesti. Cred ca as mai putea scrie inca cateva randuri bune (la numar ma refer), dar as prefera sa le discutam fata in fata dupa ce eu voi fi citit inca o data cartea, cu temele facute temeinic.

Bogdan Mesesan
25 octombrie 2010
 

Ce am asteptat de la aceasta carte: niste raspunsuri, sau daca nu, macar niste intrebari potrivite pe care sa mi le pun legat de fotografie.

Ce am gasit: un dialog extrem de placut intre doi oameni ce imi impartasesc pasiunea pentru fotografie. Impresia pe care mi-a lasat-o schimbul dvs. de cuvinte a fost una placuta, mi-am zis nu de putine ori ca "uite, neica, exista si alti oameni care se framanta si incearca sa priveasca mai departe de cliseul fotografic in care se ineaca fotografia secolului 21". Este o scriere personala, este o privire aruncata in discutia dintre doi prieteni. Este, parerea mea, faina, merita fiecare banut, dar mai presus de asta, merita fiecare minut scurs intru lectura.
Sunt si eu membru badorgood, ma intreb si eu zilnic ce este fotografia pentru mine, de ce o fac, sunt bune cadrele mele, spun ele ceva unor straini sau au valoare doar pentru mine si prietenii mei, surprind eu subiectele care ma intereseaza, sunt in stare sa imi stabilesc un proiect si sa il duc la bun sfarsit etc. Nu stiu. Probabil nu voi sti niciodata. Dar macar acum stiu ca nu sunt singurul.

Care este cel mai important lucru cu care am ramas: niciodata nu trebuie sa te iei prea in serios, este mai bine sa integrezi fotografia in viata ta decat invers, fotografiaza tot ce iti place, cand si cat iti place, analizeaza, gandeste, dar nu uita niciodata sa te simti bine intre timp. La urma urmei, fotografia este ceva personal, pe care o practici din placere (cel putin asta fac eu).

Cristian Udrea
http://badorgood.com/membri/cristian_udrea/fotografii
17 octombrie 2010
 

... Voicu Bojan /Cluj si Gicu Serban /Sibiu au scris o carte in dialog : "Inotul Sincron".
De ce se cheama asa ? Si Voicu si Gicu au practicat acest sport. Formarea lor este legata de adolescenta in care impleteau atractia pentru inot si fotografie.

Coincidentele nu se opresc. Am practicat inot de performanta 10 ani. Atat de demult incat aproape nu-mi aduc aminte.

Starniti in grupul 7 zile, s-au gandit sa discute de propriile lor indoieli referitor la fotografie si sa publice dialogul intr-o carte. Sa fiu sincer, mi-a placut foarte mult.
Ma intreba sotia : Ce citesti tu acolo, de nu poti sa-i dai drumul din mana ?

Ambii isi exprima preferinta pentru fotografii din empatie fata de oameni. Nu pentru poze stereotipe, banale, pe gustul clientului. Cartea Inotul Sincron face aluzie si la desincronizarea caii majore a fotografiei din tara. In Romania auzi doar de Fotografii Frumoase, Splendide si Artistice. Adica false si neinteresante.

Rezumand dur dialogul simpatic, ar fi sa faci fotografii crestineste : cu dragoste si smerenie, doar asa ies fotografii sincere, adevarate, cu implicare, care te ating si te emotioneaza. Si in carte este mult mai interesant exprimat si argumentat. ... Sincer, recomand calduros cartea celor 2 ardeleni, aparuta la editura Aquaforte. Ea poate fi obtinuta prin comanda online ...

Andrei Pandele
http://www.foto-magazin.ro/weblogap/
12 octombrie 2010
 

De la inceput mi-a placut ideea si conceptul, de carte despre fotografie fara fotografii si am fost foarte curios sa o citesc. (desi ideea de carte-dialog-corespondenta nu e noua, in general poate genera ceva interesant)."

Discutia in sine este interesanta, undeva intre un maraton prin biblioteca, pareri proprii si viata personala. Subiectele dau un echilibru interesant cartii, desi sunt aruncate multe titluri de alte carti, opere si autori, iar povestile din viata fiecaruia aduc un pic de condiment, dar de multe ori par doar sueta.

Desi nu stiu cat s-a vrut asta, si nu neparat pentru ca sunt listele de la sfarsit cu retete/sfaturi, sau cu nenumaratele citate sau povesti din istoria fotografiei si a artei, cartea imi pare si un mic manual de fotografie. Nu pentru informatii in sine (faine si utile de altfel) cat pentru ca lanseaza multe pastile care te pun pe ganduri, te fac sa iti pui alte intrebari si poate sa gasesti raspunsuri.

Pentru mine, este o carte de pastrat undeva la indemana si, din cand in cand, cand am chef sa discut despre fotografie si nu am cu cine, sa pot lua cartea in mana si sa citesc cateva paragrafe, probabil la intamplare.

Alex Serban
http://alexserban.ro
03 octombrie 2010